Incepe o noua editie a programului "Vacanţă la ţară"

A.N.T.R.E.C. Romania anunta derularea unei noi ediţii a programului  "Vacanţă la ţară" în perioada 14 septembrie – 31 octombrie 2014. Destinatarii programului sunt toate categoriile de turişti, care vor avea oportunitatea de a descoperi viaţa satului, tradiţiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism şi nu în ultimul rând, pot servi o masă tradiţională cu bucate specifice fiecărei zone pentru care vor opta.

Iată care sunt tarifele practicate de către pensiuni pentru actuala ediţie a programului “Vacanţă la ţară”:
- pensiuni de 2 margarete  = 175  lei/ persoană/6 zile.
- pensiuni de 3 şi 4 margarete  = 225  lei/ persoană/6 zile.
- pensiuni de 5 margarete  = 290  lei/ persoană/6 zile.

În tarif sunt incluse 5 nopţi cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun.

Rezervările se pot face direct la pensiune, prin agenţiile membre A.N.A.T. sau prin filialele A.N.T.R.E.C.. Filialele A.N.T.R.E.C. participante, în prima fază, la acest program sunt: Alba, Braşov, Covasna, Gorj, Maramureş şi Neamţ. Pe parcurs vor mai adera şi alte pensiuni.
Lista pensiunilor va fi actualizată permanent pe: www.antrec.ro şi www.vacantelatara.ro.

"Pe lângă vremea care se anunţă a fi foarte frumoasă, turiştii care vor beneficia de programul Vacanţă la ţară vor avea parte, în această toamnă, de multe evenimente şi festivaluri. La 20 de ani de la înfiinţarea ANTREC, ne concentrăm mult pe crearea şi dezvoltarea unui calendar de evenimente, precum şi pe dezvoltarea asociaţiei şi a turismului rural în alte regiuni ale României. Spun asta pentru că fiecare zonă a ţării noastre are ceva de oferit, şi sunt sigur că turismul rural se va dezvolta în timp şi pe cursul Dunării, şi în alte regiuni mai puţin turistice, dar rurale ale ţării noastre. ANTREC reprezintă rădăcinile fiecărui român, viaţa şi lupta pentru păstrarea esenţei poporului nostru de către străbunii fiecăruia dintre noi: evenimente memorabile, cultură, folclor, gastronomie, tradiţii, într-un cuvânt, istoria neamului românesc", subliniază domnul Mişu Chiruc, presedintele executiv al ANTREC.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu